EDITORIAL: Intimidarea sau hărțuirea tinerilor

Întâmplător sau nu oamenii ne pot rănii ușor, fără s-o știe sau în simple glume.
Azi vreau să discutăm despre un subiect destul de actual și cu impact social: abuzurile prin intimidare și bruscare verbală sau fizică din rândul tinerilor.

Întâlnim destul de des astfel de incidente pentru că ele par amuzante pentru agresor, însă pot face mult rău celui agresat.

Conform unicef.org: Din statisticile din SUA reiese că 14% dintre profesori au raportat că au fost ameninţaţi cu arma de către elevi în 1997, iar între 1992-1996 patru profesori la o mie de locuitori au fost victime ale crimelor cu violenţă. Între 1996-1997, 10% din totalul şcolilor publice au raportat cel puţin o crimă violentă în incinta lor. În ceea ce priveşte violenţa şcolară în Franţa, o anchetă desfăşurată între 1994-2000, asupra unui eşantion de 35000 elevi, arată că, în opinia lor, violenţa şcolară a crescut, mai ales în zonele de mare excludere socială. 

În Anglia, în 2003, au fost raportate 7000 de fapte de violenţă şcolară, din care 6899 în timpul orelor de curs. În fiecare ţară studiată de Christian Pfeiffer, se constată creşterea ratei delincvenţei juvenile: în Anglia şi Ţara Galilor, în 1986, aproximativ 360 de copii între 14 şi 16 ani au fost condamnaţi sau supravegheaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, iar în 1994 numărul lor a crescut la 580 la 100000 de locuitori. În Germania, în 1984 numărul copiilor şi adolescenţilor între 14 şi 18 ani suspectaţi de infracţiuni violente era de 300 la 100000 de locuitori, pentru ca, în 1995, să se ajungă la 760 la 100000.

Toate aceste statistici vorbesc despre anii precedenți, ultimele două decade ale secolului trecut. Însă ar trebui să vorbim mai mult despre ceea ce simt agresorul și victima.

Cel mai probabil un agresor simte acel sentiment de putere pe care o deține asupra victimei, cu alte cuvinte resimte beția puterii. De cele mai multe ori devin agresori cei care fac parte din grupurile alfa, copiii/tinerii care se impun ca lideri, în jurul cărora se învârte activitatea socială din cadrul colectiv. Pe principiul maimuța face ce maimuța vede, noii veniți în grupuri vor încerca să imite comportamentul celor care sunt lideri. Însă de multe ori sentimentul pe care agresorii îl au este de amuzament. Ei nu gândesc că rănesc cu adevărat. Li se pare amuzant. Se distrează pe seama unor alte ființe lipsite de apărare.

La vârsta la care aceste hărțuiri se petrec, cei hărțuiți sunt sensibili. Nu știu să se apere, nu știu unde au greșit și nici cum să oprească tot ceea ce li se întâmplă. Un astfel de fenomen este lăsat să se întâmple și de societate și de cei care ar trebui să ne apere. Este un fenomen ce are cel mai adesea loc în școli, iar copiii pot fi și cei mai cruzi în modalitățile de umilire a colegilor lor.

Trebuie să iei atitudine pentru a opri propagarea violenței, pentru că, la urma urmei, asta este hărțuirea, o violență. Violență la nivel psihic care transformă copilul într-un viitor adult nesigur și temător sau, mai rău, într-un viitor instabil psihic ce va împrăștia la rândul său violența în jur. Este trist când așa ceva se întâmplă, dar și mai trist e că părinții nu își învață copiii să nu se comporte astfel. Dar cel mai trist e faptul că părinții nu și-au învățat copiii să ia atitudine împotriva a tot ceea ce este injust. Da, poate că ar strica „distracția” unora, dar cel puțin ar însenina ziua cuiva.