DEZVĂLUIRI: Biea Elena Adriana a falsificat adeziuni pentru Tăriceanu

În campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014, studenții din căminele Universitatății „Transilvania” din Brașov au fost obligați să falsifice liste electorale la apelul unei foste masterande, Biea Elena Adriana, ulterior răsplătită cu titlul de cadru didactic/doctorand.
În prezent, Biea Elena Adriana ține seminarul de Management Strategic fiind protejata lui Brătucu Gabriel, decanul prădător din cadrul Facultății de Științe Economice și Administrarea Afacerilor din Universitatea „Transilvania” Brașov, despre care am scris pe larg într-un articol precedent.
În 2014, cu îngăduința conducerii Universității, studenții din cămine au fost adunați în sala de lectură și au fost puși să completeze tabele cu adeziuni pentru Călin Popescu-Tăriceanu, candidat la alegerile prezidențiale din patea ALDE/PLR, partid în care Adriana Biea era președinta studenților.
Acele tabele inițial goale au fost completate de către studenți cu date personale ale unor cetățeni din Brașov, scoase din interiorul Primăriei de pe liste electorale mai vechi. Studenții au completat listele cu pixuri de culoare diferită și apoi le-au semnat prin rotație.
Partidul promovat de Gabriel Brătucu, protectorul Adrianei Biea (doctoranda și seminarista sa) este PLR. Brătucu este un apopiat al unui alt parvenit ce și-a cumpărat funcțiile publice cu bani: Valentin Șoneriu, Secretar de Stat la Ministerul Fondurilor Europene în timpul guvernării Ponta, fost director La CarmOlimp, fost Secretar de stat la Ministerul Agriculturii până în 2013.

DEZVĂLUIRI: Abrudan Ioan Vasile, capul mafiei din Universitatea Transilvania

Rectorul Universității Transilvania Brașov, prof. dr. ing. Abrudan Ioan Vasile e din ce în ce mai bogat, odată cu trecerea anilor și cu „manevrele” pe care le face din poziția sa privilegiată.
În declarația de avere din 2011 se observă că a obținut un venit de 900 euro din închirierea unui spațiu de locuit. Apoi, în declarația din 2012 acest venit (nu sunt declarate suprafețele spațiilor) cunoaște un salt la 7.500 euro, deci de mai bine de 8 ori. În declarația din 2013 venitul din chirii este declarat în lei, respectiv 57.482 lei adică aproximativ 13.000 euro. În declarația din 2014, Abrudan specifică separat veniturile obținute din chirii, respectiv el doar 840 euro iar soția sa - 80.360 lei adică aproximativ 18.000 euro, în condițiile în care toate suprafețele locuințelor declarate se află cuprinse între 30 și 65 mp. În ultima declarație, cea din 2015, ambele sume sunt declarate tot separate, dar în lei, respectiv 91.628 adică aproximativ 21.000 euro. Deci în doar 4 ani, venturile din chirii ale familiei Abrudan au crescut de la 900 euro la 21.000 euro adică de mai bine de 23 de ori.
De asemenea, este aproape neverosimil ca suprafața casei din localitatea Săcele (cea în care locuiește familia Abrudan cu doi copii și unde există și sediul declarat al firmei ECOS CONSULTING SRL (pe care soții Abrudan o dețin) să aibă doar 65 mp/118 mp teren. Foarte bizar este faptul că, exact pe str. Canalului se află Ocolul Silvic Săcele (sub jurisdicția prietenului Sorin Hermenean) astfel încât ar fi util să se verifice proveniența terenului de reședință a familiei Abrudan, deși în declarația de avere apare că terenul a fost donat de către mama soției, în anul 2002.
De altfel, Abrudan Ioan Vasile deține și un SUV de teren (Nissan 4x4 cu numărul BV 40 AIV) de aproape 4 ani, care nu apare în nicio declarație de avere. Un alt fapt foarte bizar este venitul salarial declarat al soției lui Abrudan de la propria firmă, ECOS CONSULTING SRL, timp de 4 ani la rând, între 2011-2014, respectiv 5.064 lei an de an, cu o infimă diferență în declarația din 2015, anume 5.570 lei. Toate acestea în condițiile în care doar începând cu declarația din 2013 specifică și dividende luate de la această firmă, respectiv 5.712,5 lei. Interesant este că tot în anul 2012 împrumută, pe lângă alte două persoane fizice, chiar propria firmă cu o sumă destul de mare comparativ cu veniturile anterioare a celor doi, anume cu 191.000 lei. Și mai interesant este faptul că soții Abrudan încasează sume considerabile de la firma lor, respectiv fiecare câte 13.2141,89 lei în 2013 și câte 17.8261,50 lei în 2014.
Faptul că există un împrumut mare pe care soții Abrudan și-l acordă propriei firme de traduceri în 2012, deși firma ființează de 10 ani conform www.ecostrad.ro (din ce venituri?) precum și obiectul de activitate a firmei, nu credem că poate justifica doar dividende încasate de cei doi, de peste 350.000 lei pe an. Tot de pe pagina de internet a firmei soților Abrudan aflăm că printre mulți parteneri de pe plan local, dintre care remarcăm trustul de presă Transilvania Express ori CFR Brașov, există și două regii silvice în care Abrudan este membru în C.A. de unde obține venituri din indemnizații. Este vorba despre Regia Națională a Padurilor și respectiv Parcul National Piatra Craiului aflat în cadrul Regiei Piatra Craiului Zărnești. În rest, mai putem observa o serie de alte firme cliente ale ECOS SRL cu care Universitatea Transilvania Brașov, condusă de Ioan Vasile Abrudan se află în parteneriat: Clinicile ICCO și IBM Romania. De asemenea se remarcă și numărul mare de C.A.-uri, toate ale Regiilor Pădurilor la care Abrudan este membru, ținând cont și de ascensiunea rapidă în carieră a lui Abrudan până în poziția de Rector în anul 2012.
Printre serviciile pe care le asigură firma sa, ECOS CONSULTING SRL, se enumeră și traduceri de documente tehnice din domeniile Agricultura, Silvicultura si Mediu. Tot de pe pagina firmei ECOS aflăm și faptul că în cadrul ECOS, serviciile de traduceri corporative implică o abordare multi-disciplinară a experților din diferite domenii: marketing, finanțe, contabilitate, resurse umane și drept. Nu putem să nu ne întrebăm de unde are firma lui Abrudan atâția specialiști competenți în aceste domenii în condițiile în care Iringo Abrudan, soția sa, a obținut an de an venituri salariale de doar 5.064 lei/an? Nu cumva la firma soților Abrudan „colaborează”, mai mult sau mai puțin oficial, și cadre didactice și angajați ai Universității? Ori poate că este posibil ca firma rectorului să fie angrenată în contracte avantajoase tocmai datorită poziției lui Abrudan? Sau poate chiar în parteneriate cu Universitatea pe diferite proiecte eventual cu fonduri europene?
De altfel observăm, chiar în declarația de interese a lui Abrudan din 2015 că firma sa, ECOS CONSULTING SRL, a beneficiat de două contracte de 230.000 euro cumulat, de consultanță, pe 8 luni, în 2013, finanțat de BIRD/IDA, împreună cu Asociația RENATUROPA Brașov și o Stațiune de cercetare a cartofului din Miercurea Ciuc (deși există un Institut identic la Brașov, care a cedat Universității terenul pe care s-a construit Institutul PRO-DD al acesteia). De fapt acest invocat Institut de cercetare a cartofului de la Miercurea Ciuc este în realitate o stațiune subordonată Institutului Cartofului de la Brașov. Interesant este și că pe pagina Asociației RENATUROPA nu se regăsește proiectul la care a participat firma ECOS dar nici butonul de Parteneri nu este active. Pe pagina Institutului Cartofului din Brașov se regăsesc doar două proiecte în 2014 (nu în 2013), dintre care primul, MoniCult, coordonat de conf. dr. Marius Luculescu în care partener este Universitatea Transilvania împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și S.C. Hibridul S.A. Hărman (nici urmă de ECOS SRL) iar al doilea TinPVY, în care parteneri sunt INCDCSZ Braşov, Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca și S.C. Solfarm S.R.L. Sfântu Gheorghe. Deci nici în acest proiect nu apare firma ECOS.
Într-adevăr firma ECOS, în tandem cu Asociația RENATUROPA, apare în secțiunea de atribuire a unor contracte din anul 2011 de pe pagina UMP-MAKIS CESAR dar cu suma de 137.392,00 (?) care nu are nicio legătură cu suma declarată în declarația de interese din 2012, de 110,800 euro, pe acel proiect. În privința celor două proiecte din declarația de interese din 2013, acestea nu se regăsesc pe pagina UMP-MAKIS CESAR. Ceea ce este și mai ciudat este că în acest document sediul ambelor entități contractante se află la aceeași adresă: str. Canalului nr. 9, loc. Săcele, jud. Brașov, deși sediul firmei ECOS CONSULTING SRL este Strada Postăvarului, Nr. 54 Brașov iar al Asociației RENATUROPA este str. Poienilor nr. 2, Bl. 211B, sc. B, ap. 37, Brașov. În schimb, la adresa din listă este posibil să se afle chiar unul dintre domiciliile rectorului și al familiei sale. În fine, nu putem să nu remarcăm că, datorită probabil concurenței pe care Editura Universității Transilvania, structură suport foarte utilă și profitabilă comunității academice, o făcea prin componenta de traducere firmei lui Abrudan, s-a hotărât ca aceasta să fie închisă acum aproximativ doi ani.
Un alt aspect foarte interesant este asocierea lui Abrudan, din perioada când era Decan al facultății de Silvicultură cu Gabriel Rozorea, Directorul Regiei Pădurilor RPL Piatra Craiului – Zărnești și fost director al DS Brașov. Abrudan era membru în CA acestei RPL iar, în „contrapartidă”, soția lui Rozorea, Florina Rozorea era angajată la firma soților Abrudan, ECOS CONSULTING SRL. Cei doi au beneficiat încă din 2005 de sprijinul concret al conducerii Primăriei Brașov, fiind incluși în echipa de elaborare a Planului Local de Dezvoltare Durabilă a municipiului, deși Abrudan nu avea nicio competență în poziția de coordonator la secțiunea Protecția mediului și Turism. Această nominalizare într-un proiect de o asemenea anvergură denotă faptul că încă de atunci Abrudan era „preferat” și în consecință „promovat” pentru funcția de Rector. Dealtfel Abrudan a candidat pentru această funcție, prima dată în anul 2008, dar s-a retras după ce a fost prins că și-a însușit un plan managerial prin plagiat. Tot stranie este și decizia lui Abrudan să deființeze tipografia Universității deși aceasta nu înregistra pierderi ci avea mereu comenzi. Probabil pentru ca multe comenzi mai ales de pe proiecte să meargă spre propria firmă ori spre firme prietene.
Rectorul Ioan Vasile Abrudan și prietenul său Prodecanul de la Silvicultură (fost director ICAS) Ovidiu Ionescu l-au „uns” conferențiar pe Șeful RNP Romsilva Adam Crăciunescu (actualmente demisionat) într-un concurs din 2014. Mai mult, Abrudan împreună cu fostul Președinte al CCI a Romaniei, Mihail M. Vlasov l-au promovat puternic pe Adam Crăciunescu (cercetat de DNA din 2014).
Un alt prieten foarte bun al rectorului Abrudan este același ing. Gabriel Rozorea, fost director al Direcției Silvice Brașov și actual co-acționar împreună cu ing. Adrian Apostu și cu Arpad Sarkany, proprietarul fondului privat de vânătoare ABIES HUNTING, despre care există deja în presă multe informații interesante. Cei trei acționari au pus-o de o firmă numită HCR din Sfântu GheorgheAdrian Apostu este asociat la nu mai puțin de trei Fonduri private de vânătoare printre care și Asociația de Vânătoare Harghita-Sud, cu sediul tot la Sfântu Gheorghe. Edificatoare sunt și declarațiile de avere și de interese ale lui Apostu, prieten și coleg și cu conferențiarul Ovidiu Ionescu, pentru toți aceștia neexistând noțiunea de conflict de interese, dar în schimb stau foarte bine la capitolul terenuri intravilane, case și cabane ori conturi în diverse bănci și diverse monede. Se pare că prin proiectul Dino Parc din Râșnov, sub scutul primarului de la Râșnov, Adrian Veștea, s-au spălat/fraudat sume consderabile, ținând cont că vorbim despre 5 milioane de euro – bani europeni, care practic au sponsorizat o afacere privată. Ciudat este și faptul că acest parc de distracții a fost deschis abia anul trecut, în 12.06.2015. Mai mult, prin hotărâri de consilii locale ale localităților din jud. Brașov - acolo unde sunt arondate Direcțiile Silvice conduse de Apostu Adrian, Rozorea Gabriel (ambii coacționari la Dino Parc), Oltean Viciu Dan (director cu repetiție la RLP Kronstadt), Hermenean Sorin (expert în achiziții publice și în insecte care fac să dispară păduri întregi, în zona Săcele și Piatra Craiului) - s-au dispus (sifonat) sume frumușele și dese pentru așa-zise investiții în regiile respective.
Un caz de favoritism, dar invers, este cel privind inițierea unui concurs de soluții pentru un parc dendrologic în Brașov (deși acesta exista până să fie retrocedat în mod neclar afaceristului Marcel Butuza), concurs în parteneriat RPL Kronstadt RA prin Director Olteanu Viciu și Universitatea Transilvania prin Rector Ioan Vasile Abrudan. Interesant aici este faptul că Abrudan a fost membru în comisia de concurs pentru ocuparea funcției de director general a lui Dan Olteanu Viciu, în 15.09.2015, deși Abrudan ocupă de mulți ani funcția de membru în CA al RPL Kronstadt, conform declarațiilor de avere și interese. Mai mult, în cadrul aceleiași comisii de concurs, pe post de ,,expert cooptat în domeniul resurselor umane" este chiar prorectorul cu cercetarea, Carmen Buzea de la Facultatea de Sociologie și Comunicare (care deține o firmă de resurse umane care lucrează pentru colegul său Claudiu Coman, Președintele Consiliului Județean Brașov, în cooperare cu colega conf. Gabriela Dima, soția lui Doru Dima, prietenul primarului George Scripcaru, patronul Dima Consulting Group – abonat la bugetul local). Tot în cadrul aceleiași comisii o regăsim pe Souca Georgeta (inspector în cadrul Primăriei Brașov care deține, la fel ca Abrudan, suprafețe/imobile în zona Ocolului Silvic Săcele – care aparține RPL Kronstadt RA), dar și Criț Maria-Nicoleta (avocat dar și mediator, aflată în subordinea celuilat expert cooptat, Antohe Gabriel – Președintele mediatorilor Brașov și Director în SIF Transilvania).
Dan Olteanu Viciu era director al RLP Kronstadt și în 2009, conform punctului 37, HCL Brașov din 25 mai 2009, dar, în mod misterios, participă ca unic candidat la concurs pe același post în septembrie 2015, în formula/comisia arătată anterior. Se pare că un mare tun (RLP Kronstadt este a Primăriei Brașov) a fost dat în 2011-2012 pe proiectul „Accesibilizarea fondului forestier proprietate publică a municipiului braşov prin construirea de drumuri noi şi reabilitare de drumuri forestiere existente” din cadrul măsurii M 125b, proiect în valoare de peste 8 milioane de lei.
Dacă tot am amintit despre troika silvico-vânătorească Abrudan-Crăciunescu-Ionescu, ar fi interesant să intrăm puțin în intimitatea acestei relații: „ÎMPĂRATUL” – directorul general ROMSILVA - Adam Crăciunescu este demult în vizorul DNA. Pentru multe hoții. Rectorul “Silvic” Ioan Vasile Abrudan și prietenul său Prodecanul de la Silvicultură (fost director ICAS) Ovidiu Ionescu l-au „uns” conferențiar pe sus-numitul Adam Crăciunescu într-un concurs din 2014. O știre din newsletterul de la Universitatea Transilvania Brașov se referă la tehnologiile GIS pentru silvicultura româneasca - de urmărit inventarierea și controlul pădurii. Bineînțeles, invitatul special al rectorului Abrudan este acest Adam Crăciunescu. Știrea e din martie 2015, când acest Crăciunescu era deja urmărit în dosarul cu Hrebenciuc, Adam &Co.
În Hotarârea nr. 1231 din 24 octombrie 2003 se observă cum se face rocada la nivel înalt (în 2003 sub regimul Năstase) unde îi întâlnim din nou pe protagoniștii Adam Crăciunescu și prietenul sau profesorul univ. brașovean Ovidiu Ionescu (sub mantia fostului Mare Maestru Eugen Ovidiu Chirovici). Ministrul agriculturii era nimeni altul decât actualul învinuit in lotul Hrebe-Adam-Adam, Ilie Sârbu.
Conf. dr. Ovidiu Ionescu vrea să împuşte zimbrii în țarcuri (scria Evenimentul Zilei din 02 februarie 2014). Și în sensul ăsta, în același articol, „Împăratul” Adam Crăciunescu spune: „Carnea de zimbru are calităţi deosebite”. Oare de unde știe? Nici gustul caprei negre (în care Ionescu are doctoratul, cel de 10… ani) nu îi displace marelui staroste al vânătorilor.

DEZVĂLUIRI: Raluca Alexe, protejata Mihaelei Gheorghe

Semnalăm incompatibilitatea dintre conducătoarea de doctorate Mihaela Gheorghe (fostă Bucă)  și anumiți doctoranzi, colegi de Departament și prieteni de familie ai acesteia din Universitatea Transilvania Brașov.
Spre exemplu, Raluca Alexe (fostă Biriș), cu care Mihaela Gheorghe este colegă din 2002 și cu care stă în bancă la ședințe.
În mod normal, Ralucăi Alexe ar fi trebuit să i se desfacă contractul de munca în luna septembrie 2015, așa cum s-a întâmplat cu alțe trei cadre fără doctorate, față de care nu a existat înțelegere.
Nu numai ca nu s-a întâmplat acest lucru, dar Ralucăi Alexe i s-a pregătit un post de lector cu o luna înainte de a-și susține lucrarea de „doctorat”.
Deocamdată, deși este încă asistentă, i se atribuie cele mai importante cursuri de limbă spaniolă la Facultatea de Litere, în detrimentul unor colegi mult mai bine pregătiți.
Reamintim că despre Mihaela Gheorghe se cunoște faptul că „aranjează” lucrurile pentru o serie de cariere universitare, prin „trucarea” unor concursuri pe posturi didactice și de cercetare. Ea are conexiuni la Institutul de Lingvistică al Academiei, unde colaborează de mulți ani.
Raluca Alexe au făcut parte din mașinăria de vot care l-a adus la conducerea Departamentului Lingvistică Teoretică și Aplicată pe un alt protejat al prorectorul Mihaela Gheorghe, respectiv Săftoiu Răzvan Georgian, un parvenit despre a cărui ascensiune am scris într-un articol separat.
În anumite cercuri din Universitatea Transilvania Brașov circulă ideea că între Mihaela Gheorghe și Săftoiu Răzvan Georgian ar exista o relație mai mult decât profesională.

DEZVĂLUIRI: Claudiu Coman, avere din funcții în conflict de interese

Un caz care ridică multe semne de întrebare din punct de vedere al incompatibilităților este cel al prof. dr. Claudiu Coman de la Facultatea de Sociologie și Comunicare a Universității Transilvania Brașov, bun prieten și coleg cu decanul Gabriel Brătucu.
În CV-ul său din 2014 Claudiu Coman declară că în perioada 21.09.2011-19.03.2014 a deținut funcția de Director de Departament Științe sociale și ale Comunicării. În aceeași perioadă, conform raportului anual 2012 anexat, a deținut simultan și funcția de membru în CA al SC Electrica SA Transilvania Sud, societate cu care Universitatea Transilvania Brașov are contract de furnizare a energiei electrice.
Tot simultan a deținut și funcția de Consilier județean în cadrul CJ Brașov. Până în data de 02 februarie 2015 a deținut și funcția de Președinte al ATOP Brașov iar de la această dată a ocupat funcția de vicepreședinte al CJ Brașov. De la toate aceste instituții a obținut indemnizații și salarii deși în ultima sa declarație, din 2015, specifică faptul că a obținut în 2014 ca Președinte al ATOP doar 0 lei în condițiile în care în declarația de avere din 2014 declară că a încasat în 2013, doar de la ATOP, printr-un contract de cooperare sumele de 45.000 și respectiv 48.000 lei, iar în 2012 18.000 lei prin același gen de contract.
Totodată Claudiu Coman este acționar unic în cadrul firmei SC SOPRAD GRUP SRL (interesantă denumire) de unde a încasat dividende din 2005 până în prezent. De exemplu, în declarația sa de avere din 03.06.2014 declară că a încasat dividende în sumă de 39.281 lei. Interesant este faptul că doar cu 3, 2 și respectiv 1 an înainte, în declarațiile de interese din 2011, 2012 și 2013 spune că a încasat dividende din cadrul firmei sale de doar 200 lei. Tot interesant este faptul că în ultima declarație de interese și avere firma SOPRAD SRL dispare din declarații (deși există în continuare în registrul comerțului).
În altă ordine de idei, în declarația sa din 2014 afirmă că a luat împrumut de la Kiss Tiberiu suma de 75.000 euro (pentru perioada 2014 - 2019), deși declarația trebuia să se refere la anul precedent, adică 2013, iar în declarația de interese din 2015 afirmă ca deja a restituit împrumutul (practic, în același an).
Totodată Claudiu Coman s-a aflat cel puțin în concurență neloială cu departamentul pe care l-a condus dar și în conflict de interese cu SC Electrica Transilvania Sud, în cadrul căreia a fost membru în CA prin faptul că firma sa, SC SOPRAD GRUP SRL, a desfășurat un contract de prestări servicii sociologice în anul 2010 cu SC Electrica Transilvania Sud de pe urma căruia a obținut 15.000 lei +TVA, așa cum afirmă în declarațiile din 2011, deși ca dividende declară că a obținut tot 200 lei. În declarația din 2015 Coman declară că a obținut ca dar de nuntă suma de 125.800 euro.
Există și alte neconcordanțe dintre CV-urile și declarațiile de interese și avere ale lui Claudiu Coman cum ar fi eventuale sume luate în calitate de manager/membru în diferite proiecte de cercetare ale universității.

DEZVĂLUIRI: Țierean, Stoica, Tomasi, Mohaci și Țoțu - fraudă cu fonduri europene

Un caz de fraudă cu fonduri europene/proprii universității face trimitere la o bizară asociere între Mircean Țierean, reales în octombrie 2015 în funcția de Director de Departament IMS al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Transilvania Brașov și Președintele Senatului, prof. Emil Stoica, într-un așa-zis proiect de cercetare numit REDDOMES (deși cei doi nu au nicio competență comună).
Proiectul de cercetare a fost aprobat, doar pentru cei doi, în Senatul condus de prof. Emil Stoica (existând astfel incompatibilitate) prin HS nr. 18 din 23.05.2013. Există o singură firmă cu obiect de activitate comercializare geodomuri, cu adresa în Miercurea Ciuc, jud. Harghita, (unde mulți universitari manifestă un interes cel puțin bizar) unde cei doi nu prea ar avea cum să-și aducă vreo contribuție științifică, specializările acestora neavând nicio legătură cu conceptul geodomurilor.
Faptul că lucrurile cu acest proiect nu stau cum se dorește este atestat și de faptul că în CV-ul său din dosarul pentru concursul de Director Departament din luna octombrie 2015 (foarte recent), Mircea Țierean nu face nicio referire la acest proiect în acest CV, în condițiile în care trebuiau trecute pentru îndeplinirea punctajelor toate proiectele de cercetare, mai ales cele în care a fost manager de proiect.
Curios este faptul că Țierean Mircea declară în anul 2014 că a obținut din cercetare la această firmă o sumă deloc neglijabilă: 24945 lei iar în declarația din 2015 suma de: 45960 lei în timp ce colegul său de proiect, Președintele Senat, Emil Stoica declară doar în 2015 suma de 53616 lei, deci sensibil mai mare ca suma lui Țierean din același an (pentru că Stoica nu a dorit să posteze public declarația de avere și interese pe 2014).
Este și mai straniu faptul că despre acest proiect nu există surse publice. Același Președinte al Senatului univ. Transilvania, prof. Emil Stoica (foarte activ în perioada în care a ocupat funcția de chestor în Parlament în primii ani de după revoluție, respective în cadrul mineriadelor) a fost coautorul unei serii de acțiuni nocive în care a atras și universitatea.
Sub paravanul unor acțiuni umanitare, acesta împreună cu prefectul jud. Brașov, Mihai Mohaci și omul de afaceri și fostul corespondent consular al Italiei la Brașov, Enzo Tomasi, au desfășurat între anii 2009-2013 o serie de deplasări cu prilejul Zilei Naționale a României, cu steaguri, la Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu-Secuiesc, în cadrul acțiunii caritabile „Uniți sub tricolor".
În privința titulaturii lui Tomasi aceasta era una falsă, acesta fiind în acea perioadă doar corespondent consular la Brașov nicidecum președinte al vreunui Centru cultural italian, la Brașov neexistând nici măcar un birou consular.
Mai mult, Enzo Tomasi a derulat în Brașov o serie de afaceri private, respectiv o firmă de recrutări de resurse umane de care se pare că se leagă o serie de scandaluri și lucruri mai puțin legale. Tot în acest sens, se pare că o parte din fondurile destinate acțiunilor caritabile de la Casa de copii „Sf. Iosif” au dispărut în mod inexplicabil, lucru care a și determinat Ambasada Italiei înlocuirea lui Enzo Tomasi din funcția de corespondent consular în 2013.
La rândul său Prefectul Mihai Mohaci manifestă o veche pasiune pentru afaceri în zona secuiască, probabil în opinia sa, fiind aici mai puțin vizibil. Astfel asocierea sa cu Stoica și Tomasi nu mai este chiar atât de surprinzătoare.
La rândul său, Ioan Țoțu este Șef Birou B.P.I. la Universitatea Transilvania. Interesant este că individul declară că nu deține nicio avere (,,Nu este cazul”). În schimb este și director general al SC CTIB SA Brașov – Centru Regional pentru promovarea protecției proprietății industriale, o structură indefinită, cu un site foarte vechi, cu interferențe în zona concurenței neloiale față de universitate și care asigură control prin OSIM asupra mediului economic regional.
E foarte interesant că Țoțu este administrator într-o firmă de consultanță pe profil silvic. Nu în ultimul rând, Țoțu este implicat în același proiect pe care îl semnalam anterior, REDDOMES SHELTER în Miercurea-Ciuc, împreună cu Președintele Senatului, Emil Stoica și Directorul de Departament IMS, Mircea Țierean. Un proiect, în opinia multora, extrem de dubios.

ANSPDCP, CNA-ul Internetului - organism de reprimare a presei

Sforarii și securiștii din România și-au dat seama mai demult că (pe lângă televiziuni, radiouri, ziare) și Internetul trebuie controlat, iar atacurile asupra site-urilor cu dezvăluiri sau a celor ce pun la îndoială „statul de drept” au devenit, de atunci, iminente.
Controlul site-urilor nu are ca scop doar transformarea jurnaliștilor din online în slugi de presă (asemănătoare celor de la TV), ci are ca scop final obligarea acestora să cotizeze către partide, în campania electorală, pentru a primi protecție.
Amintim că Liviu Dragnea (care-și dorea nu doar să cenzureze presa online prin lege ci și să mai creeze o instituție de control unde să angajeze personal după bunul plac), s-a retras cu coada între picioare după mesajul fără echivoc a ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm, care a susținut faptul că „protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase”. Totuși, mesajul ambasadorului nu a fost luat în seamă și de celilalți politruci penali care continuă să ordone unor slujbași plătiți din bani publici să le facă jocurile după ce au fost angajați pe criterii de ”relații și șpagă” în tot felul instituții publice.
Astfel, în plin scandal al evacuării Antenelor din sediu și în toiul dezvăluirilor noastre despre mafia din interiorul Universității Transilvania Brașov, am primit pe adresa redacției un document din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, un organism înființat doar pentru a avea locuri de muncă și soțiile, amantele, copiii, nepoții și alte rude/cunoștințe ale conducătorilor patriei. Această afirmație e dovedită nu doar de faptul că cei care au trimis documentul execută fățiș o comandă, ci și de lipsa lor de profesionalism ce reiese chiar din textul documentului, text datorită căruia facem publice următoarele precizări:
site-ul NEDREPTATE.NET nu colectează, așadar nici nu prelucrează date cu caracter personal. Din motive de securitate și pentru a respecta confidențialitatea datelor, platforma pe care este structurat site-ul nostru nu permite colectarea IP-urilor persoanelor care îl accesează, publică mesaje și comentarii sau care interacționează în orice fel cu acesta;
- de asemenea, niciun site administrat de GLIN Grup nu colectează date cu caracter personal și nu folosește adresele de email sau numele trimise de către utilizatori în scopuri comerciale, acestea fiind folosite exclusiv pentru comunicarea cu aceștia și doar cu acordul lor;
GLIN Grup nu a fost vreodată și nici în prezent nu este un SRL din România, activitățile de administrare, găzduire și coordonare a site-urilor realizându-se în afara granițelor acestei țări, acolo unde cenzurarea sau încercarea de a limita libertatea de exprimare nu reprezintă o meserie;
adresa menționată în document (Bd. Preciziei nr. 1, Sector 6, Bucureşti) a fost utilizată exclusiv în scopul preluării legale (în conformitate cu normele ICANN) a unor identificatori Internet (domenii) de la o terță parte cu sediul în România și al transferării la fel de legale a acestora peste hotare - fapt ce nu presupune stocarea sau prelucrarea de date cu caracter personal.
Precizările anterioare probabil că le sunt cunoscute celor de la ANSPDCP, dar pentru că singurul lor scop, cel puțin în acest caz, este intimidarea, au hotărât să trimită totuși documentul pe adresa noastră, deși acesta nu specifică cine a făcut demersuri pentru ca această sesizare să capete formă sau, în caz că Autoritatea s-ar fi sesizat din oficiu, ce motive au stat la baza acestei acțiuni.
Așteptăm, în cazul în care alte clarificări nu vor fi făcute, cel puțin un comunicat de presă după efectuarea investigației din data de 17 martie 2016, la care nu ne putem aduce aportul decât prin cele relatate mai sus. În cazul în care va exista un drept la replică, îl vom publica prin actualizarea acestui articol.
Un alt organism de represiune și intimidare folosit împotriva presei libere de politicienii mafioți din România este ONPCSB, care a declarat-o teroristă pe mama lui Radu Morau, dar care, în locul mult așteptatelor vorbe de spunere, au primit de la realizatorul Nașul TV o altă replică: „Vă belesc!”
În același context securisto-represiv, am aflat și despre faptul că masonul Cristian Adrian Panciu a decis ca de pe toate calculatoarele aflate în dotarea Camerei Deputaților, circa 2.500 de computere, sa nu se mai poată accesa site-ul www.ziuanews.ro. Azi în Parlament, mâine-n toată țara - nu un singur site, ci toate cele care „trebuie”.

DEZVĂLUIRI: Favoritismele lui Curtu Ioan pentru fiul Curtu Lucian

Un caz foarte suspect de încălcare a integrității, moralității și incompatibilității cu funcțiile publice vine din zona Facultății de Silvicultură a Universității Transilvania Brașov, facultate din care provine actualul Rector.
Este vorba despre Decanul acestei facultăți, prof. dr. ing. Curtu Lucian Alexandru. Acesta este fiul prof. dr. ing. Curtu Ioan, fostul Președinte al ARACIS – Agenția Română pentru Asigurare a Calității în Învățământul Superior, forul care monitorizează, reglementează și controlează activitatea tuturor unităților de învățământ superior din țară.
În timpul mandatului lui Curtu Ioan ca Președinte al ARACIS (2007-2014), fiul său, Lucian Curtu a fost promovat încălcând orice regulament sau legislație, de la poziția de lector asociat, direct în funcția de DECAN al facultății de Silvicultură și imediat în cea de conferențiar, în primăvara 2012. Apoi, după doar un an a fost promovat profesor universitar – august 2013. Așa cum se observă există o suprapunere dintre funcția fiului și cea superioară a tatălui, de aproape doi ani!
Totodată sunt neconcordanțe și în cv-ul de concurs pentru gradul de prof. univ. unde, spre diferență de cv-ul oficial de pe site-ul instituției, Curtu Lucian afirmă că este conferențiar din 2008. Ne putem întreba dacă nu cumva poziția de Președinte a ARACIS a tatălui a determinant evoluția fulminantă a fiului?
Mai mult decât atât, fiul ales Decan și-a ales trei Prodecani, dintre care amintim pe Ovidiu Ionescu, despre care am făcut referire într-un alt articol.
Deși Lucian Curtu nu a avut - până la ocuparea acestei funcții, de mare responsabilitate - nicio funcție de conducere, a fost propus și validat de comisia de concurs condusă de Rectorul universității cu încălcarea mai multor prevederi legale printre care și Metodologia de selecție a decanilor facultăților Universității Transilvania din Brașov, care la Art. 8 prevede foarte clar la punctul c) că este necesară Experiența managerială.
În altă ordine de idei, între cei doi, tată și fiu (deci afini de gradul I), incompatibilitatea instituțională rezidă și din faptul că ei erau reprezentanții principali ai celor două instituții, ARACIS (evaluator și acreditor) și respectiv Facultatea de Silvicultură (evaluat și acreditat). Dealtfel, conflictul de interese în care s-au aflat cei doi reiese și din litera ROF-ului ARACIS, Art. 1, alin. 4, pct. a, care specifică faptul că universitățile încheie contracte de prestări de servicii cu ARACIS, deci procesele de acreditare și evaluare sunt plătite de universități/facultăți.
Totodată, o serie de neclarități se desprind și din declarațiile de interese și avere a lui Lucian Curtu. Este foarte interesant faptul că din noiembrie 2012 Curtu Lucian devine membru al CA al RPLP Kronstadt RA, având în 2 luni un venit din indemnizații de doar 70 lei (deci 420 lei/an), în condițiile în care în 2014 declară un venit anual de 6577 lei iar în 2015 un venit de 20305 lei, deci a primit în 2014 de aprox. de 50 de ori mai mult decât în 2012!
Tot în privința veniturilor din salariu, cercetare etc., Curtu Lucian declară în 2013 suma de 199269 lei față de doar 72125 lei în 2012, față de doar 88629 lei în 2014 și de aprox. 60300 lei în 2015. Toate aceste venituri fiind acumulate pe parcursul ocupării aceleiași funcții, aceea de Decan a facultății de Silvicultură.

DEZVĂLUIRI: Ovidiu Ionescu, milionarul incompatibil

Un alt membru de marcă a universității Transilvania Braşov, ministeriabilul profesor dr. Ovidiu Ionescu a ocupat și ocupă și în prezent posturi de conducere concomitent, atât în mediul universitar cât și în domeniul silvic - ICAS. Totodată, așa cum reiese evident din parcurgerea declarațiilor de avere și interese în paralel cu cv-ul său, Ionescu a avut contracte de muncă în ambele domenii de activitate (aspect incriminat sub formă de abatere, chiar de Regulamentul Intern al Universității, Art.8, pct.2) iar în privința conținuturilor declarațiilor se observă clar o serie de neconcordanțe.
De exemplu, Ovidiu Ionescu este membru în CA al RPL Piatra Craiului Zărnești de unde a încasat în anul 2013 venitul de 4500 lei. Exact în aceeași poziție de membru în CA a aceleiași societăți se află și Rectorul Universității Transilvania, Ioan Vasile Abrudan care în declarația de avere și interese din același an declară că a obținut un venit de 6000 lei.
Aceleași discrepanțe între sumele declarate de cei doi se observă și în declarațiile din 2014. Mai mult, Ovidiu Ionescu, soția sa și copii săi sunt abonați atât la banii Universității și ai ICAS Brașov și declară ,,la grămadă" veniturile obținute de la cele două instituții, lucru nelegal și netransparent. Ionescu se a mai fost subiectul unor cercetări ale DNA într-un caz mai vechi de luare de mită la un concurs trucat pentru permise de vânătoare de la Vaslui, în 2011. Dar cu mult mai grav este modul în care Ovidiu Ionescu și Rectorul Ioan Vasile Abrudan înțeleg să "facă afaceri" sub paravanul universității în care unul este Prodecan al Facultății de Silvicultură – Coordonator al Specializării Cinegetică (în paralel Șef de secție ICAS) iar celălalt, fost Decan al Facultății de Silvicultură (în aceeași perioadă cu Ionescu) și actual Rector.
Astfel după o serie de ,,proiecte suspecte" în parteneriat ICAS-UTBv, chiar și în prezent, în ultimele luni la șefia universității, Abrudan, prin Biroul său de achiziții publice, a achiziționat un autoturism de teren foarte performant pe un proiect câștigat de Fundația Carpați (proiectul „COREHABS” un proiect de peste un milion de euro, respectiv 4,8 milioane lei finanţat prin Mecanismul financiar SEE 2009-2014).
Tot pe acest proiect, pe final de an, s-a postat anunțul pentru achiziționarea a 4 calculatoare portabile, superperformante, așa cum dovedește caietul de sarcini. Nimic nu ar fi prea deplasat dacă, în realitate, Președinte al Fundației Carpați (cel puțin temporar) nu ar fi chiar bunul său prieten și coleg Ovidiu Ionescu care, în zona silviculturii și vânătorii se pare că este pretutindeni, fără să îi pese de concepte ,,facultative" de conflict de interese ori regim al incompatibilităților!
Pentru ca lucrurile să fie și mai profitabile la fiecare proiect pe fonduri europene, Fundația Carpați are în planul de achiziții ca obiectiv permanent închirieri de spații de lucru în centrul Brașovului. În plus, pentru fiecare proiect se achiziționează servicii de comunicații și internet, echipamente IT&C noi, echipamente de birotică, mobilier, deși unele dintre acestea pot reutilizate fiind perfect funcționale etc.
Multe dintre aceste atribuiri repetate de achiziții (niciunele prin licitație), pentru obiecte de același tip, sunt încheiate cu ,,firme prietene" atât cu Fundația Carpați cât și cu Universitatea Transilvania ori ICAS Bv. Managerul acestui proiect, angajat al Fundației Carpați este Cladiu Pașca, angajat al ICAS sub directoratul lui Ionescu Ovidiu. Despre celălalt director al Fundației Carpați, Vasile Boronia, există informații cel puțin interesante.
În cadrul ICAS Brașov este angajată și soția lui Ionescu, numita Georgeta Ionescu, care este de asemenea membru într-o serie de proiecte cu fonduri europene în parteneriat cu Fundația Carpați și implicit cu universitatea Transilvania. Fundația Carpați (a se citi Fundația Conservation Carpathia) la rândul ei se află în componența Coaliției Natura 2000 unde se află și Fundația pentru Arii Protejate – Pro Park, unde îl găsim pe Christoph Promberger – trezorierul fundației, un personaj controversat și pe Erika Stanciu, membru fondator a Fundației și actualmente Secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și bună prietenă cu Ovidiu Ionescu.
Pe cei doi îi găsim în iunie 2015 susținând prelegeri în cadrul "Săptămânii Ariilor Protejate" unde o temă atacată de Erika Stanciu era: ,,Ce inseamna restricționarea activităţilor pe suprafeţe întinse?" Este același grup de interese care blochează construirea aeroportului Brașov – Ghimbav, pentru că zona, mai nou, a fost decretată de Asociația coordonată de Erika Stanciu, arie protejată pentru castori. În ultimii ani Fundația are la activ o serie de proiecte "grase" cu Universitatea Transilvania Brașov, așa cum este proiectul LIFE MARSH (de 1,5 milioane de euro).
Din grup mai face parte și Gabriel Rozorea, fost șef al Direcției Silvice Brașov și actual director al Dino Park Râșnov (cel mai bun prieten al Rectorului I. V. Abrudan), unde se pare că se bucură de multe înlesniri și fonduri direcționate politic. De asemenea, la licitațiile pe aceste proiecte și instituții regăsim firme abonate la contracte cu statul (mai ales din zona CJ și Primăriei Brașov).

DEZVĂLUIRI: Ascensiunea parvenitului Săftoiu Răzvan Georgian

O foarte clară situație de politică discreționară în privința angajărilor și acordării unor funcții în universitatea Transilvania Brașov are ca reper clar ascensiunea lui Răzvan Săftoiu.
Este de notorietate probabil în anumite cercuri faptul că acest individ a beneficiat de o susținere uriașă din partea Prorectorului didactic, Mihaela Gheorghe, despre care se aude foarte des că "aranjează" o serie de cariere universitare, începând cu "trucarea" unor concursuri pe posturi didactice și de cercetare.
Astfel, protejatul Mihaelei Gheorghe, Răzvan Săftoiu, adus de la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești, pe aceeași specializare cu a ei, respectiv filologie, a fost numit Director al Editurii universității ÎNAINTE de a fi validat pe un post de lector, cu anticipație printr-o hotărâre de CA (din care face parte Mihaela Gheorghe).
Apoi, Săftoiu, în doar 2 ani a fost ridicat la grad de conferențiar, apoi abilitat ca Conducător de Doctorat, la exact 3 ani de când intra ca lector în universitate, a fost ales Director de Departament Lingvistică Teoretică și Aplicată! Funcție accesată suspect de rapid, fapt ce reiese chiar din CV-ul lui. Mai mult, Săftoiu este și membru fondator/acționar a Asociației ARTA, asociație căreia i s-a (auto)acordat pentru funcționare un spațiu din patrimoniul universității din ordinul "protectoarei" lui Săftoiu, prorectorul Mihaela Gheorghe, care face parte de asemenea din această asociație.
Suspectă este și câștigarea de către Săftoiu a unui proiect PN-II-RU-TE-2014-4-0056, clasarea acestuia fiind pe locul 3 din peste două mii de proiecte evaluate la nivel național, providențiale fiind din nou legăturile Mihaelei Gheorghe la Institutul de Lingvistică al Academiei, unde aceasta colaborează de mulți ani. Faptul că Săftoiu se afla demult în vederea Mihaelei Gheorghe este evident prin cooptarea acestuia într-o serie de proiecte dintre care amintim proiectul Professional language in present-day Roumanian în cursul căruia între 14 și 19 septembrie 2009, trei membri ai grupului de cercetare (Stanca Măda, Răzvan Săftoiu și Liliana Coposescu) – au luat parte la a 12-a Conferință IADA din Barcelona, Spania.
Dar, de departe, cea mai interesantă activitate a celor doi s-a realizat imediat ce Răzvan Săftoiu a fost abilitat conducător de doctorat (după nici 2 ani în universitatea Transilvania!). Astfel, chiar în 2014, imediat după abilitare, Săftoiu ,,îl acceptă" ca doctorand pe nimeni altul decât Sturdza P. Michael Andrew, însuși intitulatul Prinț Sturdza, cercetat penal din 2003 pentru trafic și consum de stupefiante.
Ancheta l-a determinat pe „prinț” să se mute de la SNSPA Bucuresti, unde era student, la Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava. El s-a înscris acolo în anul al III-lea la specializarea engleză-română. Decanul Facultății de Litere din Suceava, Ioan Horia Bârleanu, spunea la vremea respectivă că rectorul Universității "Ștefan cel Mare" își dăduse acceptul ca Sturdza să se mute acolo și să susțină examene de diferență pentru că băiatul vrea să aprofundeze studiile în zona de unde se trag stramoșii săi. Același profesor povestește că descendentul domnitorului Mihai Sturdza al Moldovei nu a dat nici un examen la facultatea sa, pentru ca apoi să se mute la Facultatea de Istorie Geografie. "Acum și-a deschis un internet-cafe în oraș. El a venit aici pentru că familia sa a moștenit o moșie la Salcia. Tatăl său este profesor universitar la Madrid, în Spania", mai declara prof. Bârleanu.
Prințul narcoman este fiul celebrului Paltin Sturdza, membru și ulterior denunțător al grupului infracțional anchetat de DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri!
În dosar este anchetat și colegul de la Facultatea de Drept a Universității Transilvania, avocatul Ioan Adam. Și fostul ministru al mediului Attila Korodi a fost interceptat și filat, la cererea DNA, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, după ce unii inculpați ar fi încercat prin intermediul său să ajungă la fostul secretar de stat Pasztor Sandor, care să-i conducă la șeful Romsilva. Procurorii DNA au mai arătat că relevante sunt încercările lui Kadas Iosif (UDMR Brașov - anchetat și el în dosar) de a face tot posibilul pentru a înlesni întâlnirea grupului cu fostul Director Romsilva, Adam Crăciunescu.
Relevantă este discuția telefonică din 27 august 2014 cu Attila Kovacs, președintele UDMR filiala Brașov. Domnul Attila Kovacs este cadru universitar la Facultatea de Sociologie și Comunicare de la Universitatea Transilvania. Unde mare șef (Decan/Director) este prof. Claudiu Coman – Președintele Consiliului Județean Brașov!
Aici, povestea se va bifurca, pentru a cuprinde în conexiuni cu universitatea pe proaspătul demis din funcția de Director al Romsilva, Adam Crăciunescu dar și pe secretarul de stat actual din Ministerul Mediului, Erika Stanciu! Nu îi voi uita pe Claudiu Coman și alții!

DEZVĂLUIRI: Gabriel Brătucu, decanul prădător din Brașov

Eternul decan al Facultății de Științe Economice și Administrarea afacerilor din Universitatea „Transilvania” din Brașov, Gabriel Brătucu e unul dintre cele mai interesante personaje.
Conform declarațiilor de avere și de interese ale lui Brătucu, acesta deține interese în patru firme. Una este cea proprie, administrată împreună cu soția sa, SC BRA TAM, care are ca obiect de activitate Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice. Aici, ca de altfel în multe firme aparținând Directorilor de departamente, Prodecanilor, Decanilor, Prorectorilor etc, muncesc gratis/forțat (ca un fel de stagiatură neoficială) mulți studenți.
În cazul lui Brătucu, la firma sa muncesc o serie de studenți talentați din cadrul facultăților SEAA ori Sociologie care realizează o serie de sondaje atât de utile instituțiilor locale dar și studii electorale, mai mult sau mai puțin prelucrate, toate, bineînțeles, gratuit!
O altă firmă în care Brătucu are interese este SC Multi Consulting Group Brașov, unde acesta deține poziția de acționar cu 15/100 cotă parte. Firma asigură consultanță de marketing inclusiv unor instituții în care Brătucu deține interese sau care sunt în subordinea unor instituții din cadrul administrației locale! Firma SC Multi Consulting Group Brașov numără printre clienții săi: Primăria Brașov, Compania APABv, Consiliul Județean Bv, SC Graells & Lonch, Consiliul Local Brasov etc.
Și tot în cadrul aceleiași firme, tot în funcție de consultant principal, îl găsim pe nimeni altul decât pe Doru Dima, patronul firmei Dima Consulting Group. Că prietenii/partenerii la nevoie se cunosc, o atestă faptul că, angajată fiind la firma Dima Consulting Group, Dima Gabriela (soția lui Doru Dima) de la catedra de Sociologie a Universității Transilvania a beneficiat între anii 2011-2013 de un proiect POSDRU/90/2.1/S/63742 – VIA, în parteneriat SC Profiles International SRL Braşov cu Ministerul Educației Naționale.
Drept urmare, nu multe instituții de învățământ au reușit să scape din acest proiect, cu o valoare foarte mare: 10.303.021,80 lei, inclusiv Academia Militară Navală Mircea cel Bătrân Constanța! Nimic extraordinar, nu-i așa, faptul că SC Profiles International SRL, promotoare a megaproiectului VIA nu este alta decât… Dima Consulting Group, respectiv un avatar al acesteia.
Pentru a accesa un astfel de proiect în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării trebuia o cheie potrivită în ușa potrivită a ministerului, astfel încât grupul țintă să fie unul variat, bogat și extins, pentru a justifica magnitudinea proiectului. Este desigur o pură întâmplare că prof. Brătucu este încă din 2006 membru al comisiei de marketing din cadrul CNATDCU, forul suprem al MEC care acordă în mod unic toate titlurile de profesor și conferențiar universitar dar și de cercetător. O altă realizare, care atestă vechimea relațiilor Primăria Brașov – Dima Consulting Group este și primul succes de anvergură a ,,asociației”: Incubatorul de Afaceri Brașov. Un proiect implementat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare și sprijinit de Primăria Municipiului Brașov din 2006.
De maximă relevanță este sediul acestui conglomerat format din Incubatorul de Afaceri, Dima Consulting Group, Profiles International și Multiconsulting Group, aflat într-o clădire aproape invizibilă de pe strada Mirăslău. Dar, de ceva vreme nu mai este niciun secret: Campania pentru alegerile locale din 2004, câștigate de George Scripcaru, a fost coordonată de doi oameni, Doru Dima și Gabriel Brătucu.
A treia poziție de interese a lui Brătucu este cea de membru în CA al SC Graells&Llonch Prejmer (obiect de activitate: Dezvoltare/promovare imobiliară), care la rândul ei se numără printre clienții firmei SC Multi Consulting Group Brașov. Firma, spaniolă, este specializată să opereze în parcuri industriale, iar Parcul industrial Prejmer îi priește de minune, fiind deosebit de activă în asocieri interesante!
Dar, de departe, perla spiritului antreprenorial de care dă dovadă omniprezentul decan o reprezintă funcția de Președinte al CA al FIN-ECO SA Brașov. ECO-FIN SA este parte a grupului Ecorom, care la rândul său făcea parte din concernul italian de salubritate, Gesenu. Cu un buget de aproape cinci milioane de euro (nu este prea clară proveniența banilor), Giuliano Lombriggi, patron al Ecocave Italia, a realizat prima groapă ecologică de la Brașov în anul 2004 iar prin firma mixtă româno-italiană Ecorom a cumpărat firma de salubritate a municipiului Brașov, SC Comprest SA.
Ulterior, aceste firme de salubritate au fost achizitionate de „prințul asfaltului” din Brașov, Marcel Butuza, bunul prieten al primarului Scripcaru, prin grupul de firme Vectra. Firma a mers pe profituri din ce în ce mai mari an de an și totuși, anul trecut se zvonea că a intrat în procedură de lichidare. Cu o puternică aromă de ,,succes" financiar româno-italian, inovație a unor universitari și politicieni brașoveni deloc singulară în peisajul local, firma ECO-FIN SA inaugura în 2010 cea mai modernă staţie de sortare a deşeurilor din România în urma unei investiţii de 3,4 milioane de euro, din care 1,4 milioane de euro erau fonduri structurale.
Însă, după ani de profituri frumușele, în 2015 firma se afla în procedură de lichidare scoțând la vânzare linia tehnologică de sortare a deşeurilor pe suma de 1,75 milioane euro. Oare fondurile structurale atrase au fost insuficiente? Totuși, lucrurile nu merg chiar rău cu firmele lui Butuza, atâta timp cât Vectra International și Vectra Logistics chiar și în procedură de insolvență funcționează, iar Comprest SA are în continuare contracte cu instituții din Brașov printre care și Universitatea Transilvania.
Decanul Brătucu joacă la două capete. El se află în postura de promotor al PLR Brașov, respectiv prin Adriana Biea, doctoranda și seminarista sa, președinta organizației nationale a studenților a PLR dar și de prieten de afaceri cu Secretarul de Stat la Ministerul Fondurilor Europene, fost director La CarmOlimp, fost Secretar de stat la Ministerul Agriculturii până în 2013, Valentin Șoneriu, lider PLR.

DEZVĂLUIRI: Mafia din Universitatea Transilvania Brașov

Am primit la redacție o serie de materiale bine documentate din partea unui reprezentant al al Mișcării de Nealiniere Brașov, materiale ce vor fi publicate în cadrul mai multor articole ce au ca scop să facă publică mizeria de sub nasul autorităților (care nu fac nimic să stopeze acest flagel) contaminate de politica agresivă a celor din universitate și Primărie - de a intra și controla toate domeniile de activitate din orașul Brașov.
În spatele onorabilității presupuse de apartenență la valorile academice a celor care conduc Universitatea „Transilvania“ din Brașov se ascunde un grup de personaje care derulează de ani de zile, în strânsă prietenie cu Primăria Brașov (în special cu primarul George Scripcaru), afaceri necurate:
  • evaziune fiscală, deturnări de fonduri europene, licitații cu firmele de casă ale oamenilor din primărie și din partidele locale, atribuiri directe și supraevaluări de servicii și bunuri achiziționate, trafic de influență, abuz de funcție, spălări de bani, îmbogățiri de CV pentru oameni politici, nepotism, mită pentru acordarea de titluri universitare, mită pentru concursuri trucate, cumpărare de voturi, falsificare organizată de liste cu adeziuni electorale, fals în declarații, sclavie mascată în rândul studenților, contabilitate paralelă și altele.
Influența unor persoane de la nivelul conducerii universității Transilvania din Brașov se manifestă inclusiv în Ministere, Parlament ori alte Agenții de la nivel central, astfel explicându-se de ce orice inițiativă ori semnalare a unor nereguli și fraude la adresa universității/Primăriei/instituții subordonate, sunt băgate sub preș.
Grupul de interese (o veritabilă MAFIA locală) din zona universității, dovedește conexiuni subterane în zona de business și evident, politică, atât de numeroase încât sufocă deja și toate încercările presei locale de a explora ,,zona academică” brașoveană, spațiu care este în mod artificial de mulți ani menținut de factori din zona Primăriei ca un soi de ,,paravan antiseptic” în fața oricărei imixtiuni ,,din exterior” în ,,treburile urbei”.
Un aspect pervers al ,,politicii de cadre” organizată de grupul de interese, uns politic prin alegeri de operetă acum 4 ani, este atragerea cu țintă clară a cât mai multor personalități (sau personaje) din rândul conducerii administrației locale și județene, a instituțiilor din toate domeniile socio-economice, a trusturilor mass-media și firește din zona politică (indiferent de gradul de alfabetizare de care aceste personaje dau dovadă). Aceștia, la rândul lor, sunt atrași de renumele dat de profesarea în cadrul unei universități, ceea ce ,,dă bine” prin CV-urile pline de formă dar goale de conținut.
La tabloul ,,suspiciunilor” se adaugă diverse afaceri imobiliare cu terenuri și imobile din patrimoniul universității (pare-se în strânsă legătură cu factori politici locali), stranii contracte de închiriere/comodat cu diverse asociații, fundații dar și firme private fără o legătură directă cu domeniul educațional. La acestea se mai adaugă ,,sifonări” de bani din bugetul universității prin alocarea unor sume cu titlu provizoriu pentru plăți pe proiecte de cercetare, contracte cu firme ,,de casă”, din zona Primăriei, abonate la contracte cu instituții de stat, ori proiecte de cercetare la care parteneri externi sunt chiar firme ale unor angajați (aflați în funcții de conducere) constituite cu obiect de activitate identic cu specializarea facultăților/departamentelor pe care aceștia le conduc.
Totodată a fost promovat un sistem de avansare în carieră, atât pentru personalul didactic dar și nedidactic/auxiliar bazat pe interese de afaceri, rudenie, prietenie ori avantaje materiale în detrimentul multor angajați onești deși poate mult mai valoroși. Acest sistem conține, uneori la vedere, angajări ale apropiaților unor personaje din universitate, de exemplu pe posturi inferioare și apoi, în nefiresc de scurt timp, promovarea internă pe posturi cu o calificare superioară și cu salarii aferente. Această practică discreționară nu lasă nicio șansă celor care muncesc cinstit să aibă un progres normal în cariera profesională/universitară, asistând astfel la un gen de sclavie intelectuală în detrimentul calității, în domeniul cercetării cel puțin, însoțită de o stare demotivațională, fapt pentru care mulți tineri valoroși care se simt discriminați părăsesc după câțiva ani de astfel de frustrări sistemul.
Cei care nu sunt privilegiații conducerii pot să stea mult și bine pe grade profesionale inferioare, în ciuda valorii lor profesionale, pentru că nu li se dă acceptul de a face parte din comisii, proiecte etc la care au acces doar ,,prietenii capabili”, cei abonați la câștigul pe mai multe planuri, indiferent dacă se află sau nu în diverse forme de conflict de interese. Toate acestea debutează cu o serie de concursuri trucate sau ,,cu destinație”, astfel încât la ora actuală Universitatea Transilvania a ajuns o afacere de familie și prieteni.
Pentru a fi siguri că în universitate nu vor pătrunde persoane incomode, conducerea a luat acum doi ani decizia organizării de concursuri pe perioadă determinată, de fapt o etapă de ,,carantină” pentru selectarea viitoarelor ,,cadre de nădejde”. Recent s-a desfășurat un mare scandal generat de acordarea pe criterii total inechitabile și discriminatorii a unor gradații de merit pe cinci ani doar apropiaților actualei conduceri și chiar lor înșiși, adică celor care au propus și aprobat criteriile de eligibilitate și modul de punctare pentru a face parte din invocata listă.
Cu toate că o mare parte dintre practicile din interiorul acestei instituții publice de învățământ se regăsesc și la nivelul altor universități din țară, totuși, se pare că la Universitatea Transilvania din Brașov lucrurile au evoluat până la cote paroxistice, în care ,,relațiile de serviciu” mai sus zugrăvite sunt însoțite în prezent din partea grupului de interese de atitudini relaxate, de etalarea nonșalantă a încălcărilor (sub pretextul autonomiei universitare) și uneori chiar de amenințări la care sunt supuși cei care cutează să ceară explicații.
Bineînțeles că demersurile noastre la Ministerul Educației și Cercetării s-au lovit invariabil de același răspuns: Autonomia universitară! Era și cazul, pentru că majoritatea celor din funcțiile de conducere, în frunte cu rectorul Ioan Vasile Abrudan, ocupă simultan și diverse funcții în Minister, ARACIS, CNFIS, CNCSIS ori CNATDCU.
Totodată o serie de acțiuni/semnalări întreprinse de cadrele universitare oneste pentru lămurirea unor probleme grave generate de conducerea universității au fost respinse prin trecerea unor hotărâri prin Senatul universității, cei vizați punându-se la adăpost sub ,,aparenta” democrație a votului acestui organism profund corupt din universitate.
Senatul s-a dovedit o mașinărie de votare (a se citi acoperire) pentru o serie de anomalii economico-financiare și juridice, unele dintre ele făcând chiar obiectul unor acțiuni în instanță. Senatul nu este altceva decât o jucărie justificativă în mâna Biroului Permanent al Senatului, un grup de personaje mult contestate, practicate de abuzuri și susceptibile de acte repetate de corupție.

EXCLUSIV: Vodafone preia clienții Telekom, Orange și Digi

Telekom Romania Mobile Communications S.A. continuă procesul de suspendare a propriilor clienți, proces demarat în luna ianuarie a anului 2016.

Atât utilizatorii de cartele pre-plătite Telekom, cât și posesorii de abonamente pot ajunge oricând în situația de a nu mai putea iniția apeluri, trimite mesaje scrise sau folosi serviciile de date, fără niciun fel de somație sau informare din partea companiei despre anumite reguli nou apărute sau neaplicate niciodată până acum.

Situația nu este străină nici celorlalte companii de telefonie mobilă, cu excepția faptului că acestea acceptă fără drept de apel portarea numerelor suspendate într-o altă rețea și nu încalcă, asemenea companiei Telekom, Decizia nr. 144/2006 privind implementarea portabilității numerelor. Decizia nr. 144/2006 stipulează clar la Art. 8 că suspendarea furnizării serviciului prin intermediul numărului ce se dorește a fi portat nu poate constitui motiv de refuz al cererii de portare.

Cea mai slabă rețea mobilă din România, Digi Mobil, deținută de escrocul Zoltan Teszari, a fost prima care a introdus pe piață ideea de a limita „nelimitatul”, respectiv de a suspenda serviciile celor care vorbesc prea mult la telefon, deși au abonamente cu „minute nelimitate”.

A urmat-o compania Orange, care deși nu oferă „minute nelimitate”, suspendă serviciile înainte ca persoana să consume toate minutele oferite de companie pentru a fi vorbite.

Astfel s-a ajuns în situația ca rețeaua Vodafone să devină rețeaua favorită pentru portare, această companie fiind singura care, până în momentul scrierii acestui articol, nu și-a suspendat clienții, asta și pentru că a avut cel mai mult de câștigat după ce a lansat o campanie definită de o strategie de marketing unică, prin care oferă telefoane mobile (de la cele mai ieftine la cele mai scumpe de pe piață) celor care primesc apeluri din alte pe cartelele Vodafone.

Companiile Telekom, Orange și Digi încearcă să oprească, prin metode la fel de abuzive ca și traficul mare generat de clienții profitori, apelurile către Vodafone, pentru ca tot mai puțini români să beneficieze de telefoane gratuite.
De asemenea, Companiile Telekom, Orange și Digi încearcă să reducă pierderile generate de plata taxelor de conectare pe care Vodafone le percepe, taxe pe care (după unele surse) Vodafone le folosește chiar pentru a cumpăra telefoane pe care le oferă în mod gratuit clienților.

Termenul de încheiere al campaniei Vodafone este data de 31 martie 2016, motiv pentru care din ce în ce mai mulți români încearcă să acumuleze puncte cu care să-și achiziționeze telefoane prin apelarea din alte rețele a numerelor proprii din rețeaua Vodafone. Desigur, o asemenea campanie aduce cu sine și probleme, astfel că tot mai mulți posesori de cartele reclamă faptul că Vodafone a creat un sistem plin de hibe care au dus la pierderea unor puncte câștigate, dar nefolosite.

Pentru a nu fi reclamată la ANPC și rețeaua Vodafone, operatorii acesteia promit clienților că problema punctelor pierdute se va rezolva, dar într-un termen de timp nedefinit, datorită faptului că echipa tehnică se confruntă cu mai multe sesizări ca oricând.

Cu toate acestea, sute de români migrează zilnic din celelalte rețele în cea care le-a oferit telefoane gratuite și care nu suspendă numerele proprii.