EXCLUSIV: Telekom, abuzuri nelimitate

De la mijlocul lunii ianuarie 2016, compania Telekom a început un război cu proprii clienți, plătitori de facturi sau cumpărători de credite și cartele pentru telefonia mobilă.

Am primit la redacție mai multe mesaje care exprimă nemulțumirile unor clienți noi sau ale unor foarte vechi consumatori ai companiei, printre cele sesizate numărându-se și o încălcare flagrantă a legii din partea furnizorului Telekom, respectiv încălcarea Decizie nr. 144/2006 privind implementarea portabilității numerelor.

Din motive pe care le vom dezbate într-un articol viitor, operatorul Telekom Romania Mobile Communications S.A. a suspendat în luna ianuarie câteva zeci de mii de numere de telefon (atât ale unor cartele pre-plătite cât și ale unor abonamente de voce), posesorii acestora putând primi apeluri și sms-uri dar neputând să mai apeleze sau să trimită mesaje nici măcar în rețea.

După ce unii dintre posesorii numerelor de telefon au încercat să rezolve amiabil situația în magazinele Telekom, unde s-au prezentat cu buletinele pentru a plăti eventualele prejudicii aduse companiei, dar au fost refuzați, au ales să își porteze numerele de telefon în alte rețele de telefonie, conform legii.

Abuzul de neconceput al companiei Telekom, dar și încălcarea flagrantă a legii s-a manifestat prin refuzul cererilor de portare.

Decizia nr. 144/2006 privind implementarea portabilității numerelor stipulează clar la Art. 8 că nu pot constitui motive de refuz al cererii de portare a numărului:
a) existența unor datorii ale abonatului către furnizorul donor;
b) existenta unei durate minime de încheiere a contractului;
c) suspendarea furnizării serviciului prin intermediul numărului respectiv.
Directorul General al companiei Telekom România este un anume Miroslav Majoroš, numit începând cu data de 1 ianuarie 2016, individ care, probabil nu e la curent cu legislația din țara noastră sau care crede că poate să facă ce vrea într-o țară condusă de un sistem politic profund corupt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu